Vești proaste pentru beneficiarii de vouchere sociale. O parte dintre aceștia riscă să nu mai primească banii pe card începând cu luna august. Citiți în continuare care sunt categoriile ce pot pierde acest ajutor oferit de statul român.
Începând cu data de 1 iulie 2022, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a început emiterea, distribuirea și încărcarea voucherelor sociale. Această inițiativă face parte din programul guvernamental „Sprijin pentru România”. Astfel, o dată la două luni, românii din anumite categorii vulnerabile vor primi un ajutor în valoare de 250 de lei.
(CITEȘTE ȘI: Veste mare pentru milioane de români. Vor câștiga mai mulți bani din septembrie 2023, e știrea momentului)
Programul „Sprijin pentru România” vine în sprijinul românilor fără posibilități materiale, pentru achiziționarea alimentelor de bază. O nouă tranșă a acestui ajutor ar urma să intre pe carduri în luna august. Totuși, o parte dintre beneficiari ar putea rămâne fără cei 250 de lei, cu toate că sunt eligibili. Mai exact, cei care se încadrează într-una dintre excepțiile prevăzute în legislația care reglementează programul vor rămâne fără acest ajutor.
Potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 63 din 9 mai 2022, românii care pierd dreptul la acest ajutor sunt: cei care părăsesc ţara, cei care sunt condamnați sau cei care beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private.
„Sunt exceptate de la acordarea sprijinului material persoanele prevăzute la alin. (1) care la data acordării sprijinului nu au domiciliul în România sau care nu fac dovada că locuiesc în România, potrivit legii, precum și persoanele care execută pedepse privative de libertate ori beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private”, se arată în textul OUG 63/9 mai 2022.
În cadrul programului „Sprijin pentru România”, persoanele din categoriile vulnerabile, vor beneficia pe parcursul acestui an de șase vouchere de alimente în valoare de 250 de lei fiecare, pentru alimente și mese calde. Fiecare voucher are valabilitate de un an și poate fi folosit o singură dată de beneficiar.
„Bugetul măsurii temporare Sprijin pentru România, acordată prin intermediul tichetelor sociale pe suport electronic, pentru perioada 1 iunie 2022-31 decembrie 2023, se stabilește la suma de 6.281.200 mii lei cu sursă de finanțare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și din fonduri europene nerambursabile, în conformitate cu regulile de eligibilitate și normele comunitare și naționale aplicabile Programului operațional Incluziune și demnitate socială și Programului operațional Ajutorarea persoanelor dezavantajate, prin unitatea de implementare din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de beneficiar de fonduri europene nerambursabile”, se arată în textul de lege.